| |
|
Biserica Catolică
Este o clădire din epoca lui Maria-Teresa care a fost alăturată mănăstirii franciscane datată din secolul XV.
|
|
Biserica ortodoxă
Este o clădire construită din lemnt în secolul XVIII. pentru locuitorii de etcnic română care păstrează frescile pictate pe lemnt de odinioară, foarte valoroase din punct de vedere istoric şi artistic.
|
|
Lacul Akna
În apropierea localităţii, la o distanţă uşor accesibilă se află un lac mic, acare s-a format în locul intrării minei de sare cu ocazia unei surpări tragice. Tot aici se pot vedea cele două monumente din piatră cioplită în memoria acestui eveniment.
|
|
Muzeul satului
În apropierea bisericii reformate se situează o căsuţă de tip vechi ţărănesc care adăposteşte mobilierul tipic local şi accesorile.
|
|
Portul popular
În zilele de duminică, sărbători şi slujbe bisericeşti aveţi ocazia de a admira frumosul port ţărănesc local care este purtat nu numai de generaţia mai în vârstă ci şi de către tineri.
|
|
Dans popular
Dansul sicănesc poate fi admirat cu ocazia festivalului care se desfăsoară în perioada 17-24 august, în timpul sărbătorilor, sau la nunţi populare.
|
|
Lacul Ştiucilor
Foarte apropape de pensiune se află Lacul Ştiucilor, o rezervaţie naturală de mare extindere care este un loc preferat pentru plimbare cu barca, pescut şi chiar şi înot.
|
 |
Rezervaţia naturală
În hotarul localităţii, foarte foarte uşor accesibil se situează rezervaţia naturală de trestie, dotat cu un lung pod pentru plimbare. Acest loc de fapt este un accesoriu al lacului din Ţaga.
|
|
|